Bine ați venit pe site-ul nostru tolea.tips

Deci, ca să ne înțelegem.
Tot mă-m gândit cum ar fi mai bine și analizând întreaga situație, am ajuns la următoarea concluzie.

De exemplu, Ghiță de la Bucuresti a fost foarte surprins când a văzut prima dată casa de la Fălciu. Se gândea și le-a spus și altora - „Ei bine, eu îi ajut, le trimit bani ca să-i scot de prin pușcării, de prin Mali, de prin Dubai, de mai știu eu de unde, și ei îsi construesc palate?”
Și omul a rămas uimit.

Nu am avut niciodată ocazia să vorbesc cu Ghiță despre acest lucru, pentru că i-aș fi spus că a ajutat o familie care nu are absolut nici un fel de respect pentru bunătatea pe care o primesc de la alții - ei nu ajută niciotadă pe nimeni, s-au învățat doar așa să să trăiască pe spinarea altora pe cine mai pot păcali și hoți și ei, că e tot mai greu acum. Deci Ozănica și company trăiesc efectiv pe spinarea unor oameni nevoiași care cu creu adună și fac un ban.

I-aș fi spus lui Ghiță ce mi s-a întâmplat mie cu Ozănica și pe cine ajută el.

Din pensia mea, ca om bolnav și nevoiaș, i-am cumpărat Ozănicăi un calculator de 800 de euro în anul 2006, pentru că mă ruga sărmana și mi-a fost milă.
Dar când ea a ajuns la casa ei, vezi tu, în Dubai, să-și plătească ea înapoi datoriile la un om bătrân și bolnav? Nu, nu!! Ozănica și-a cumpărat un Mercedes, și nu unul oarecare ce unul foarte elegant si frumos.
Ţi-ai fi dat seama atunci Ghiţisor cu ce lume ordinăra și parșivă ai tu de a face și pe cine ajuți tu - tot timpul stâ pe lângă tine cu pantaloni strâmți pe ia, tot cu ochi dulci, tot felul de vorbe șirete - ordinară și parșivă într-un hal făra de hal.

Mi-am dat eu seama atunci că Ozănica moșteneste toate astea de la tatul ei - un om rău, pungaș, parșiv și ordinar din cale afară.

Eu cred că tu Ozana vrei atât de mult să pui casa pe numele tău încât să o poți vinde lui Ghița și să-ți plăteaști o parte din datorii lui, iar restul să-ți finanțeze "ocupația" ta pe care ai avut-o deci transporturile tale de narcotlce din Spania aici. Pentru că am înțeles că tu ai lucrat ca curieră cu soțul tău și transportați narcotlce din Spania aici în România.
Ce am mai auzit eu este faptul că, atunci când Ducu a ajuns la pușcarie și totul în București vi s-a fost confiscat, ați împrumutat 2000 de euro de la Neli pentru a reconstrui casa.
Dar asta a fost doar ca acoperire în caz că poliția vă var fi verificat și s-ar fi luat de voi de unde aveți acești bani.
Ce am auzit eu este că poliția nu a găsit un kilogram sau două de heroină pe care Ducu le ascunsese bine, voi le-ați vândut și cu acei bani v-ați renovat casa tip palat din Fălciu.
Nu mă lua pe mine sau pe poliție "la mișto" că ați construit totul acolo cu 2000 de euro împrumutați de la Neli. Ce, noi suntem fraierii voștri?

Deci spune-mi adevărul, Ozanica, pentru că vreau să știu –

vrei ca eu să transfer partea mea de moștenire a casei părintești construită de tatăl meu pe numele tău ca tu să o poți vinde, ca să ai bani să-ți începi din nou afacerile tale de curieră și să începi din mou transporturile de narcotlce din Spania sau mai știu eu de unde aici la noi în România?

Întreb doar ca să știu cui îi transfer eu părtea mea de moștenire deci pe numele cui va ajunge casa părintească construită cu greu și cu sudoare de tatăl meu Ghiță Tolea din localitatea Fălciu județul Vaslui.